Șova, despre începerea lucrărilor la Comarnic-Brașov: „Probabil că va mai fi o mică întârziere”

Șova, despre începerea lucrărilor la Comarnic-Brașov:  Probabil că va mai fi o mică întârziere
Publicat: 04/03/2014, 18:04
Actualizat: 21/03/2019, 20:37

La capătul unei audieri pe repede înainte, Dan Șova a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la Transporturi din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, 41 de parlamentari votând pentru, iar zece împotrivă.

Dan Șova și-a început discursul lăudându-i pe predecesorii săi de la Ministerul Transporturilor, Relu Fenechiu -aflat în prezent în închisoare – și Ramona Mănescu, numindu-i „acești colegi foarte capabili”, promițând că va continua proiectele începute de ei și, „dacă va fi loc”, va demara și alte proiecte noi.

În răspunsurile sale, pe alocuri telegrafice sau citite de pe foi, Dan Șova a vorbit despre autostrada Comarnic-Brașov, autostrada Sibiu-Pitești, Master Planul General de Transport sau Portul Constanța.

Comarnic-Brașov: „Probabil că va mai fi o mică întârziere, dar oricum începe anul ăsta”

Întrebat de unul dintre parlamentari care este termenul pentru începerea autostrăzii Comarnic-Brașov, Șova s-a eschivat de la un răspuns clar, menționând că „lucrările vor începe în aprilie”, ca apoi să spună că, de fapt, „probabil că va fi o mică întârziere”. El a explicat că BEI, BERD și Banca Mondială, instituții care s-au arătat interesate de finanțarea proiectului Comarnic-Brașov, trebuie să termine procesul de due diligence necesar înainte de acordarea unei finanțări într-un proiect.

„Lucrările vor începe anul acesta, suntem în grafic și îl facem”, a concluzionat Șova.

Pe de altă parte, el a recunoscut că nu poate spune în prezent care este costul total al celor trei proiecte de concesiune anunțate încă de anul trecut de autorități – Comarnic-Brașov, Craiova-Pitești și Centura de sud a Capitalei -, motivând că „avem acces numai la costurile de construcție, nu și la cele de finanțare”.

„În 24 de luni poate începe construcția autostrăzii Sibiu-Pitești”

Autostrada Sibiu-Pitești a fost un alt subiect abordat în audierea lui Dan Șova.

Șova a anunțat că luni CNADNR a declanșat procedura pentru selecția consultantului pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești, estimând că în 24 de luni ar putea începe construcția efectivă a autostrăzii Sibiu-Pitești.

Răspunsul a venit după ce un parlamentar i-a atras atenția lui Dan Șova că salariații de la Dacia au programat un protest pe 5 martie în care își vor manifesta nemulțumirea pentru neincluderea de către autorități a autostrăzii Sibiu -Pitești între proiectele prioritare de autostrăzi.

Pentru Sibiu-Pitești există un studiu de fezabilitate vechi, din 2008, și care nu este agreat de Comisia Europeană, a afirmat Șova, care a adăugat că Sibiu-Pitești „nu este în concurență” cu autostrada Sibiu-Brașov.

El a arătat că procedura de selecție a unui consultant pentru realizarea studiului de fezabilitate va dura 6 luni, apoi realizarea studiului de fezabilitate s-ar putea întinde pe parcursul a 12 luni, încă 6 luni fiind necesare pentru selectarea unui constructor, astfel că lucrările la autostrada Sibiu-Pitești ar putea începe abia peste 24 de luni, potrivit lui Dan Șova.

Alexandru Nazare : „Master Planul Transport contrazice harta autostrăzilor trasată cu carioca de premierul Ponta”. Șova: „Tot ce a prezentat premierul are sursă de finanțare”

Deputatul PDL Alexandru Nazare a declarat la audierea lui Dan Șova că Master Planul General de Transport „contrazice” și „chiar răstoarnă” harta autostrăzilor trasată cu carioca de premierul Ponta, acesta fiind motivul pentru care autoritățile nu fac public documentul de care depinde atragerea fondurilor europene pentru transporturi în perioada 2014-2020.

Potrivit lui Nazare, în Master Plan ar fi considerată prioritară autostrada Sibiu- Pitești, de pe coridorul IV pan-european de transport, și nu Sibiu-Brașov, așa cum reiese din strategia de autostrăzi prezentată anul trecut de premierul Victor Ponta.

Șova l-a contrazis pe Nazare și a replicat că nu are dreptate când spune că harta autostrăzilor „a fost trasată cu carioca” și că tot ce a prezentat primul ministru are în spate sursă de finanțare”, fiind făcute „calcule și simulări” pe absolut toate posibilitățile.

„Lucrurile sunt foarte simple: avem 3,5 miliarde de euro până în 2020 și încă 1,4 miliarde pe fond de dezvoltare regională și pentru autostrăzi și pentru drumuri naționale”, a spus Șova.

Citind de pe hârtiile pe care le avea în față, Șova a precizat că, în ce privește termenele stabilite pentru Master Planul de Transport, predarea variantei finale revizuite este programată pe 15 aprilie, iar întregul proiect și raportul final vor fi gata pe 31 iulie 2014.

Cât privește privatizarea CFR Marfă, Șova, care a lăudat măsurile luate de precedesorii săi Relu Fenechiu și Ramona Mănescu, nu a putut preciza care este stadiul exact al reluării procesului de privatizare a operatorului național de transport feroviar de marfă.

Portul Constanța a fost alt subiect abordat în audierea lui Dan Șova în comisiile reunite din Parlament.
După ce unul dintre deputați l-a întrebat dacă va reuși „să oprească tendința lui Radu Mazăre, primarul Constanței, să preia Portul Constanța”, Șova a răspuns că în opinia lui „dacă (Portul Constanța n.n.) ar fi la Primărie, chiar nu ar fi o catastrofă”, argumentând că și alte porturi importante din lume aparțin autorităților locale.

Pentru metrou, în Programul Operațional Infrastructură Mare sunt alocate 700 de milioane de euro, a mai spus Șova, care a precizat că prioritară este finalizarea liniei de metrou către Drumul Taberei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării